vreau, vreau, vreau

Dă-mi, Doamne, sănătate,
Putere și gând lin să le fac pe toate.

Că vreau, ca Thor,
Să dau fără griji în principiile și preconcepțiile lor
Cu doar al meu ciocan umilitor;
Să înțeleagă că binele nostru nu-i binele lor.

Vreau să plutesc aiurea, să fiu pe-un nor,
Să fiu eu un nor,
Să fiu ușor…

Și mai dă-mi, Doamne, discernământ,
Să știu cu cine fac un legământ,
Și să apreciez ce am, cu fiece gest și cuvânt
Până ăștia or să mă bage în mormânt.

Ok, ştiu că vă trimit dintr-o parte în alta…

…dar dacă nu e schimbare cam greu să existe progres.

Mă adresez celor câţiva cititori ai acestui blog, care cred că m-am lăsat de scris sau am luat o pauză sau ceva de genul. Eu scriu de…vreun an, cred, pe  http://o9noapte.wordpress.com/ , sub acelaşi pseudonim de Piramidon. Sunt cu încă 2 băieţi, facem treabă bună (mă rog, ne străduim pe cât posibil) şi vrem să fim faimoşi şi plini de bani. Oh , wait…that’s just me.

Deci, ne vedem citim pe O9noapte şi să aveţi parte de un an nou plin de…ce vreţi voi. 🙂

vorba aia… ata ete

Sentimentul de iubire:
Atât timp cât nu ia foc, e bine.
Pentru că, uite cum e: metal incandescent;
Și fără curent electric, sentimentul scade lent.

Cu tine sau cu „fără” ,cam tot aceeași chestie;
Cu tine ori cu alta…sunteți toate-aceeași bestie.

De acum, dacă la tine nu o să mai însemne-„acasă”,
Atunci asta e; viața, pe cât de tristă, pe-atât de frumoasă.
Și dacă ne-om împăca , nu s-or șterge toate relele din listă;
Viața, pe cât de frumoasă, pe atât de tristă…

viața ca un vis

Admit că orice idei, sentimente, molecule de carbon aștern aici, acum

Pot fi și diamant, dar pot fi și scrum.

 

 

Visam că visez că dorm…

Nu dormi; înfăptuiește-ți visurile!

 

Mă întind, cu mâinile sfâșiate, tremurânde

Spre mâinele făcut sau fâșii sau crater de un vechi cutremur; unde

Îmi arunc privirea, năucă dar binevoitoare?

În zare?

Da! Unde se aruncă soarele în mare,

Unde sunt liniștea și patul cel mai comod din panteon?

Acolo mă visează zeii; în visul lor visez că dorm.

 

 

De azi mă concentrez pe trei lucruri grele:

Eu și alea două visuri ale mele;

(le văd departe, -nspre apus…)

Deci hai la drum! Presupun că am dormit îndeajuns…

 

Pe drum, deși visez, la toate le prind mersul…

Să dorm, să îmi imaginez că eu sunt Universul,

Că, de fapt, nici nu exist;

…ăsta da visător profesionist!

 

Visam că visez că dorm…

Nu dormi; înfăptuiește-ți visurile!

în ramă

Ușile se deschid,
(intră controlor)
Apoi, ușor, la loc se-nchid.
Tu nu-nțelegi? Mie mi-e dor.

Merg, ca de regulă, pe linia 30.
( – bilet sau legitimație, vă rog!)
Ce fraier sunt! Ai zis că vii și nu mai pleci.
Însă te-ai dus. Tutunul și alcoolul mi-au rămas în loc.

Descriu cercuri în jurul unui capac de bere.
(am făcut din el un axis mundi nemaipomenit;)
Blocurile se-nvârt; și eu cu ele…
M-am oprit. Clipesc. Mi se face dor subit.

Totuși, ai zice că-s major de-acum…
(mă dau jos din bus, îmi văd de drum [???])
Mii de pictograme ce se strâng, se unesc gonind spre fundal într-un ritm nebun,
Formează o imagine de-ansamblu: mi-e dor de tine, chiar în secunda după care te sun.

de toamnă

când plouă și e urât afară
când mă simt „blue” în fiecare seară
când sufletul meu e trist, știi… ca o gară
când eram departe de gagică și n-aveam para chioară

și pot să pun pariu că, acuma, într-o gară
un cuplu se desparte; el zâmbește, ea urcă pe scară
lăsând în spate
săruturi, versurile lui nescrise și uitate
și o amintire ca o adiere-ușoară

trist, ca o melodie de-a lui Nimeni Altu’
impasibil când mi-am revendicat regatul
(și, dor, m-am luptat atât de mult;
treceam, topindu-mă, deșertul, urmând să fiu strivit de gerul crunt,
mă întorceam la ai mei râzând
în fiecare zi, în fiecare zi, în fiecare, în…)

când stăteam cu-ai mei în scară, în fiecare seară
când era frig afară
când de țigări n-aveam o para chioară
când scrii o poezie tristă… știi tu, ca o gară